Fost membru al mafiei japoneze martor al jafului de organe care se practică în China comunistă

Unui "donator" în vârstă de 23 de ani i se tăiaseră în prealabil tendoanele, fiind ţinut sub anestezie pentru a fi sacrificat pe altarul Partidului.
Ushio Sugawara, în timpul unui interviu pentru Epoch Times - 20 iunie 2022. (Captură video)
Eva Fu
04.07.2022

Un fost membru al unei bande criminale japoneze a declarat că a fost martor al comerţului cu organe vii în China, după ce a privit anestezierea unui practicant Falun Gong căruia, cu puţin timp înainte să fie aşezat pe masa de operaţie pentru a i se scoate ficatul cu de-a sila, i se tăiaseră tendoanele mâinilor şi picioarelor.

Toate acestea se întâmplau în august 2008, când Ushio Sugawara, acum în vârstă de 58 de ani, era încă membru al celui de-al şaselea Yamaguchi-gumi - cea mai mare organizaţie criminală din Japonia. Ushio a părăsit banda în 2015 şi este acum comentator economic în Japonia.

Citiți și Marea Britanie - proiect de lege care interzice transplanturile de organe în China şi expoziţiile tip Human Body

Fratele unui prieten al său avea, la momentul respectiv, nevoie disperată de un ficat nou pentru a rămâne în viaţă. Având în vedere reglementările stricte din Japonia, costurile ridicate şi timpii lungi de aşteptare în Statele Unite şi Franţa - două dintre puţinele ţări care ofereau la acea vreme operaţii de transplant de ficat - pacientul s-a îndreptat către ceea ce părea a fi singura sa alternativă: piaţa neagră de organe din China.

Citiți și Oameni ucişi pentru bani - American Journal of Transplantation confirmă industria de extragere forţată de organe a Chinei

La acea vreme, Spitalul General al Forţelor de Poliţie Armată din Beijing, un spital militar de stat, devenise lider naţional în domeniul operaţiilor de transplant de ficat, în ciuda faptului că sursa organelor era şi este şi acum un mister şi un secret de stat în China.

Un broker chinez care facilita turismul medical cu Japonia l-a pus pe fratele prietenului lui Ushio în legătură cu spitalul din Beijing. În decurs de o lună, brokerul avea un donator potrivit, spunându-i pacientului să zboare în China pentru operaţie "oricând". Preţul a fost de 30 de milioane de yeni (aproximativ 255.000 USD) - nici măcar jumătate din costul unei asemenea operaţii în Statele Unite sau Franţa.

"Contribuţie înainte de moarte"

Într-un interviu acordat Epoch Times, Sugawara a povestit cum s-a implicat în această problemă după ce familia a constatat că albumina spitalului chinez - o proteină produsă de ficat care este perfuzată în timpul operaţiei - nu era corespunzătoare din punct de vedere al calităţii. El i-a ajutat să cumpere proteina din Japonia pentru a o introduce ilegal în Beijing, cu aprobarea spitalului chinez.

Citiți și Jocul "Squid Game" al Chinei: Organe recoltate cu forţa de la mii de persoane săptămânal, în cadrul unui sistem de omor la comandă, ajung pe piaţa de transplant

Cu o zi înainte de operaţie, Sugawara a vizitat pacientul şi a aflat că "donatorul" se afla în camera alăturată.

"Doriţi să aruncaţi o privire?", a sugerat un medic chinez care vorbea fluent japoneza, trăgând cortina - şi dezvăluind un bărbat de 21 de ani. Omul era sub anestezie.

"Este foarte tânăr. Ficatul este foarte sănătos", i-a spus medicul lui Sugawara.

"Ce-i cu omul ăsta?", a întrebat Sugawara.

În replică, medicul a afirmat că bărbatul este o "persoană rea" - un condamnat la moarte.

"Atunci mi-am dat seama că prizonierii în China sunt folosiţi pentru recoltarea de organe", a spus Sugawara.

"Va muri mai devreme sau mai târziu şi, în acest fel, poate să mai aducă o contribuţie înainte să moară", a spus medicul. El l-a catalogat apoi pe bărbat drept "membru al unei grupări teroriste". Presat de Sugawara cu privire la prezumtiva crimă a bărbatului, medicul a răspuns că era "Falun Gong".

Citiți și Yahoo News: Jaful de organe al Chinei comuniste ajunge în presa mainstream

Disciplina spirituală Falun Gong, ale cărei învăţături recomandă cinstea, compasiunea şi toleranţa - era extrem de populară în China în anii 1990, motiv pentru care a început să fie persecutată la nivel naţional de Partidul Comunist Chinez din 1999. Ca urmare a campaniei de eradicare masivă organizată de Partid, milioane de practicanţi au fost arestaţi şi supuşi la diverse forme de abuzuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor